Chelsea se transformă, încet, dar sigur, în surpriza neplăcută a sezonului în Europa, după ce trupa lui Jose Mourinho a ajuns pe locul 16 în Premier League, la doar un punct distanță de primul loc retrogradabil (18), ocupat în prezent de Norwich.
Campioana Angliei din sezonul precedent a înregistrat deja 9(!) înfrângeri în campionat, după 16 etape, ultima venind în fața liderului-surpriză din Premier League, Leicester City, scor 1-2.
Iar situația din cadrul lotului echipei londoneze pare una explozivă, în condițiile în care Jose Mourinho nu și-a mai menajat în niciun fel jucătorii la finalul partidei, declarând în direct că se simte trădat de jucători, dar și că randamentul oamenilor care anul trecut o transformau pe Chelsea în campioană nu este suficient de bun pentru a juca la acest nivel.
Costa, făcut praf de Carragher pentru gestul său Dincolo de conflictul dintre Mourinho și jucătorii lui Chelsea, în lot există în mod evident o ruptură și între jucători. Ruptură evidențiată inclusiv de un gest făcut de atacantul Diego Costa pe gazon și surprins de camerele de luat vederi, imediat după primul gol primit de Chelsea în înfrângerea cu Leicester. Vardy a marcat după o centrare a lui Mahrez, la o fază în care fundașii lui Chelsea n-au părut deloc concentrați, iar Costa le-a transmis în mod evident că „au dormit pe ei”.
Momentul a fost evidențiat de Sky Sports în pauza meciului, iar fostul internațional englez Jamie Carragher, care era prezent în studio, l-a criticat în termeni duri pe Costa pentru reacția sa, în condițiile în care atacantul adus de la Atletico Madrid are parte de asemenea de un sezon submediocru, în care pare să fi uitat drumul spre gol.
„Nu e nimic mai urât și mai rău decât să vină un jucător și să le spună celorlalți ce ar trebui să facă… Nu asta ar trebui să facă Costa, mai ales dacă ne gândim că a dormit tot sezonul.
Nu a făcut nimic pentru Chelsea, în comparație cu ce reușea anul trecut. Nu le spune tu fundașilor ce ar trebui să facă! Tu vezi ce ai de făcut în cealaltă parte a terenului și încearcă să înveți ceva din ceea ce face Jamie Vardy (n.r. atacantul celor de la Leicester și golgheterul Premier League în acest moment, cu 15 goluri)„, a spus Carragher, evident enervat de imaginile surprinse de camerele Sky Sports.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER